Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More

Se afișează postările cu eticheta James Carter. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta James Carter. Afișați toate postările

Rush Hour 3 (2007)

     Cea mai noua misiune a inspectorul sef de politie din Hong Kong Lee (Jackie Chan) este sa-l escorteze si sa-l apere pe ambasadorul Han intrucat are de facut o dezvaluire importanta la Los Angeles. In marturia acestuia, se asteapta ca Han sa dezvaluie lucruri importante despre cel mai mare sindicat al crimei din lume, Triadele Chinezesti. Dar pe drum, acesta este impuscat si aproape omorat. Intre timp, fostul detectiv James Carter (Chris Tucker), care recent a fost degradat la rangul de politist rutier, se intampla sa asculte readioul in momentul producerii tragediei. Se duce repede la scena crimei pentru a da o mana de ajutor, dar in schimb se amesteca in urmarirea faptasilor. Hotarat sa-si recastige statutul de detectiv, face din nou echipa cu Lee pentru a da de urma asasinilor.
                   



 

Rush Hour 2 (2001)

     Cele mai rapide mâini din Est fac din nou echipă cu cea mai mare gură din Vest în Ora de vârf 2, mult aşteptata continuare a blockbuster-ului Ora de vârf din 1998, comedia cu elemente de acţiune care a avut încasări de peste 250 milioane de dolari în întreaga lume.

     Inspectorul şef Lee, din cadrul Royal Hong Kong Police, (JACKIE CHAN) şi detectivul de la LAPD, James Carter (CHRIS TUCKER), sosesc în Hong Kong pentru o vacanţă. Înarmat cu dicţionarul chinez-englez, Carter este nerăbdător să-şi înceapă mult-dorita vacanţă şi să guste delicatesele exotice ale acestui oraş. Însă Lee, poliţistul aflat mereu la datorie, îşi continuă misiunile, frustrându-l pe Carter. 

     La puţin timp după sosirea lor, ei se confruntă cu cel mai important caz din carierele lor: o bombă a explodat în ambasada americană, omorând doi agenţi vamali americani care investigau o reţea de traficanţi de bani care producea milioane de dolari falşi în bancnote de 100 $. 

     Poliţia din Hong Kong bănuieşte că în spatele acestei explozii s-ar afla Ricky Tan (JOHN LONE), conducătorul elegant şi viclean al Fu-Cang-Long Triad, cea mai periculoasă bandă din China. Inspectorul Lee este desemnat să rezolve acest caz, spre disperarea lui Carter, care este prins fără voia sa în aceste evenimente simţind că planurile de vacanţă i se duc pe apa sâmbetei. Pentru Lee, acest caz are o însemnătate aparte deoarece Ricky Tan fusese cândva partenerul tatălui său în cadrul poliţiei din Hong Kong jucând un rol direct în moartei tatălui său. 

     În timp ce autorităţile din Hong Kong şi Statele Unite îşi dispută jurisdicţia acestui caz, Lee împreună cu recalcitrantul Carter pornesc pe cont propriu o investigaţie pentru a da de urmele lui Tan. Însă de această dată este rândul detectivului Carter să se simtă precum peştele pe uscat, Lee având acum ocazia de a-l învăţa câteva lecţii în ţara sa natală (după cum Lee îi spune lui Carter în engleza sa stâlcită, “în Hong Kong, eu sunt Michael Jackson, iar tu eşti Toto”). Însă în stilul său inimitabil, guralivul Carter are şi el câteva lucruri să-i înveţe pe localnici! 

     Pe măsură ce Lee şi Carter conduc o urmărire rapidă a lui Ricky Tan şi a bandei sale, încercând să localizeze matriţele preţioase utilizate la tipărirea banilor falşi, ei întorc pe dos o diversitate de localuri din Hong Kong, printre care un bar cu karaoke - unde Carter învaţă clientela formată din gangsteri cum să cânte versiunea finală a melodiei clasice "Don't Stop 'Till You Get Enough" - sala de masaj numită Cerul pe pământ şi o petrecere pe yahtul lui Tan aflat în croazieră pe apele portului Victoria. 

     În drumul lor ei trebuie să se lupte cu mâna armată a lui Tan, frumoasa criminală Hu Li (ZHANG ZIYI), care a captivat publicul spectator cu rolul 'Jen Yu' în filmul distins cu premiul Oscar, Crouching Tiger, Hidden Dragon - Tigru şi dragon), patronul miliardar al hotelului şi asociatul principal al lui Tan, Steven Reign (interpretat de actorul legendar de comedie ALAN KING) şi agenta serviciului secret american fermecătoare, misterioasăp şi aparent coruptă, Isabella Molina (ROSELYN SANCHEZ). 

     Acţiunea revine în Statele Unite pentru un scurt raid prin Los Angeles înainte de a atinge punctul culminant într-un final spectaculos şi plin de acţiune în noaptea inaugurării hotelului-cazino Red Dragon în Las Vegas Strip. 

     Ora de vârf 2 este un film plin de acţiune spectaculoasă şi umor de calitate, pe lângă cuplul incredibil format de Chris Tucker şi Jackie Chan, care depăşeşte cu mult originalul. 

     Rush Hour 2 (Ora de vârf 2) este o producţie NEW LINE CINEMA în asociere cu ARTHUR SARKISSIAN şi ROGER BIRNBAUM PRODUCTIONS. Filmul este regizat de BRETT RATNER (Rush Hour - Ora de vârf, The Family Man - O altă şansă) şi produs de ARTHUR SARKISSIAN, ROGER BIRNBAUM, JAY STERN şi JONATHAN GLICKMAN. Producători executivi sunt ANDREW Z. DAVIS, MICHAEL DE LUCA şi TOBY EMMERICH. 

     Scenariul este realizat de JEFF NATHANSON, după personajele create de ROSS LA MANNA. Director de imagine este MATTHEW F. LEONETTI, A.S.C. (Along Came A Spider - Reţeaua Păianjen, Dead Again). TERENCE MARSH, (The Green Mile - Culoarul morţii, The Shawshank Redemption - Închisoarea îngerilor), distins de două ori cu premiul Oscar, este scenograf. RITA RYACK (Dr. Seuss’ How the Grinch Stole Christmas - Grinci a furat Crăciunul, Casino), nominalizată la premiul Oscar, este pictoriţă de costume şi MARK HELFRICH, A.C.E. (The Family Man, Rush Hour) este monteur. Coloana sonoră este compusă de LALO SCHIFRIN (Rush Hour, Enter the Dragon), distins cu patru premii Grammy şi nominalizat de şase ori la Oscar. 
     Filmul este distribuit în teritoriile selecte de WARNER BROS. PICTURES, o companie AOL Time Warner.
                   



 

Rush Hour (1998)

     Cand toata lumea credea ca seria Arma mortala monopolizase reteta succesului a comediilor de actiune cu personaje de temperament si culori diametral opuse, regizorul Brett Ratner a dat lovitura in 1998 cu Ora de varf

     Cu un Jackie Chan mai in forma ca niciodata si un Chris Tucker rau de gura, acest film contine doldora de situatii comice si efecte speciale. 

     Jackie Chan este inspectorul din Hong Kong, Lee, un bun prieten al consulului Han Solon. Simpaticul maestru in ale artelor martiale reuseste sa preintampine scoaterea ilegala a unor antichitati chinezesti, orchestrata de un clan mafiot asiatic. 

     Peste doi ani, in Los Angeles, seful acestui clan, infricosatorul lord al crimelor, Juntao, manat de razbunare, pune la cale rapirea fiicei de 11 ani a consulului. Desi FBI-ul il asigura pe consul ca ii vor gasi fiica in cel mai scurt timp posibil, acesta, neincrezator in promisiunile lor, apeleaza la favoritul sau si totodata antrenorul personal de arte martiale al fiicei sale, nimeni altul decat Lee. Acesta se apuca imediat de investigatie, dar trebuie sa-l accepte partener pe James Carter (Chris Tucker), detectivul cu cea mai bogata gura din Los Angeles. 

     Desi la inceput nu se inteleg de loc, pe masura ce inainteaza in ancheta lor (lasand in urma o droaie de baieti rai cotonogiti si de replici spumoase), Lee si Carter ajung sa devina cei mai buni prieteni. Ca si cand ferocitatea criminalilor nu ar fi de ajuns, cei doi sunt trasi in piept de niste politisti corupti. Totusi cu ajutorul frumoasei experte in bombe Tania Johnson (Elizabeth Pena), Carter si Lee vor reusi sa obtina avantaj in lupta finala cu baietii rai
                   



 

 
Termeni şi Condiţii
Link exchange: m1ha1 Xerom Zone Community Ciprian seriale online StiRi MondEne Emme Jocuri Online Ioana Radu


eXTReMe Tracker
Free PageRank Checker